Afecțiuni des întâlnite la bărbații de vârstă mijlocie

Cu toții știm cât de important este să ducem un stil de viață sănătos încă de la o vârstă fragedă. Părinții ne învață să nu abuzăm de dulciuri în copilărie pentru a avea o dantură frumoasă atunci când atingem vârsta adolescenței și maturitatea. Același principiu se aplică și tinerilor adulți care doresc să aibă parte de o sănătate cât mai bună atunci când vârsta începe să cauzeze probleme tot mai mari organismului nostru.

afectiuni frecvente la barbatii de varsta mijlocie

Un corp slăbit, de un stil de viață sedentar și de o dietă neglijentă, este predispus unui număr foarte mare de boli atunci când ajunge la vârsta mijlocie. Bărbații, în special, au o tendință de a neglija aceste aspecte, motiv pentru care prezentăm în cele ce urmează câteva dintre cele mai importante afecțiuni care pot ataca organismul masculin o dată cu înaintarea în vârstă.
Unele dintre aceste afecțiuni își fac apariția indiferent de cât de sănătos este stilul de viață pe care îl ducem, dar există totuși unele măsuri pe care le putem lua pentru a remedia efectele lor.

Pierderea părului capilar

Este o condiție care afectează circa 67% dintre bărbații de vârstă mijlocie, conform unui studiu efectuat în Finlanda. Pierderea părului apare atunci când foliculii de păr devin sensibili la dihidrotestosteron, un hormon masculin mult mai potent decât testosteronul simplu, cunoscut și sub prescurtarea de DHT.

Atunci când acest hormon se leagă de receptorii din partea dermică a foliculului de păr se scurtează faza de creștere a firelor, ceea ce înseamnă că fiecare fir de păr care crește va fi mai scurt și mai fin decât cel precedent. Evident, acest proces duce în scurt timp la pierderea completă sau parțială a părului capilar.

Infecțiile gingivale

Această maladie care se dezvoltă la nivelul cavității bucale afectează mai mult de jumătate din bărbații de vârstă mijlocie, conform unui studiu publicat în Jurnalul de Cercetare Dentară. Un alt studiu din Japonia a studiat un grup de bărbați cărora li s-a cerut să evite folosirea aței dentare în timpul studiului, iar rezultatele au arătat că circa 95% dintre aceștia au început să dezvolte această afecțiune în stadii incipiente.

Concluzia studiului a fost că folosirea aței dentare reduce drastic riscurile de îmbolnăvire cu infecție gingivală, motiv pentru care acest obicei ar trebui inclus în comportamentul nostru zilnic. De asemenea, fumătorii au un risc cu 71% mai mare decât nefumătorii să dezvolte această problemă de sănătate, în timp ce persoanele care se spală pe dinți doar o dată pe zi se expun unui risc cu 33% mai mare decât cei care au obiceiul de a-și curăța dantura de minim 2 ori pe zi.

Varice

Varicele reprezintă o afecțiune care atacă venele din zona picioarelor, provocând inflamații și senzații de durere sau disconfort care pot afecta calitatea vieții. Culoarea acestor vene este de obicei roșiatică/violet, fiind dată de sângele care devine mai vizibil în urma inflamării. Boala poate să afecteze orice venă din corp, dar ea apare cel mai des la nivelul membrelor inferioare.

Chiar dacă femeile sunt mai predispuse la dezvoltarea acestei afecțiuni, bărbații sunt și ei în mare pericol atunci când ajung la vârsta mijlocie, deoarece venele încep să-și piardă din elasticitate, cauzând întinderi și inflamații. În același timp, valvele din vene pot să devină mai slabe o dată cu înaintarea în vârstă, permițând sângelui care este mișcat spre inimă să se întoarcă mai repede înapoi. Astfel se formează cheaguri de sânge în interiorul venelor, iar acestea se măresc și provoacă apariția varicelor.

Herpes

Herpesul, care apare la nivelul cavității bucale, este frecvent întâlnit și în rândul populației tinere, dar bărbații de vârstă mijlocie sunt mai predispuși la acest risc din cauză că organismul este mai slăbit și sistemul imunitar nu-și face treaba atât de bine pe cât ar trebui.

Herpesul poate fi de două feluri: HSV-1 este cel care se dezvoltă la nivelul gurii, iar HSV-2 este herpesul genital care poate fi contractat prin contact sexual și care ridică probleme destul de grave de sănătate. Pentru a evita acest al doilea tip de herpes se impune folosirea prezervativului în timpul actului sexual, mai ales atunci există un număr mai mare de parteneri sexuali.

HPV

HPV este prescurtarea de la Human Papilloma Virus și reprezintă un virus extrem de periculos și contagios care afectează circa 80% din întreaga populație activă sexual. Dintre aceștia, un procent de circa 60% nu manifestă simptome și nu suferă în vreun fel sau altul din cauza lui deoarece multe ramuri ale virusului sunt inofensive. Cu toate acestea, HPV 16 și HPV 18 sunt ramurile care pot duce foarte ușor la dezvoltarea numeroaselor tipuri de cancer și, într-un final, la deces.

Pentru a evita contractarea virusului HPV este important să întreținem relații sexuale protejate și să efectuăm vizite medicale periodice pentru analize și teste. Bărbații de vârstă mijlocie sunt mai expuși la pericolele acestui virus din cauza unui număr mai mare de partenere cu care au întreținut relații sexuale de-a lungul timpului, dar și din cauză că organismul nu se mai poate apăra atât de eficient precum în tinerețe.

Virusul Epstein-Barr

Acest virus este responsabil cu dezvoltarea mononucleozei, cunoscută și sub numele de boala sărutului pentru că se transmite foarte ușor prin contactul cu buzele. Cu toate acestea, există și persoane care pot avea virusul în organism fără să dezvolte mononucleoză, dat fiind faptul că nu mai puțin de 95% dintre adulții cu vârsta de peste 30 de ani sunt purtători.

Această arie largă de răspândire este cauzată de faptul că virusul Epstein-Barr se transmite foarte ușor de la o persoană la alta, dar din fericire simptomele nu sunt foarte puternice la fiecare persoană purtătoare și mononucleoza nu apare la toată lumea.

Alte afecțiuni

Alte boli care sunt adeseori asociate cu vârsta mijlocie la bărbați sunt problemele de prostată, guta, afecțiunile cardiovasculare, depresia, Alzheimer, Parkinson și altele. Din fericire, aproape toate aceste afecțiuni pot fi evitate dacă depunem puțin efort și dacă avem grijă să mâncăm sănătos și să facem mișcare pentru a evita sedentarismul.

Responsabilitatea în ceea ce privește actele sexuale ajută și ea la evitarea bolilor care se transmit pe această cale și care vor slăbi considerabil organismul de-a lungul anilor. Prevenția este cel mai bun tratament!

Pin It on Pinterest